Miercurea nu se vând arme

După ce Titus a vorbit cu Şeful lui şi a aflat că este printre preferaţii săi, s-a întors la biroul său să lucreze. După câteva ore, Şeful a făcut şedinţa de care i-a spus lui Titus. După ce s-au strâns toţi, Şeful a spus:

Şeful: – Eu nu pot să vă supraveghez pe toţi, iar ca să pot avea sub control toată firma voi desemna 3 şefi care vor avea grijă de voi. Cei trei şefi sunt: Titus, Rareş şi Maria I. Ei vor avea salariul mai mare cu câteva milioane de lei.

Unii bucuroşi, alţi mai puţin, dar toată lumea a fost de acord cu ideea aceasta, unii din motive binecunoscute. După şedinţă fiecare s-a întors la biroul său să lucreze. Rareş a chemat-o pe Maria I. să îi spună noul plan pentru a pune mâna pe afacere. Câne Maria I. a ajuns, el i-a spus:

Rareş: – Am găsit o metodă ca să luăm firma!

Maria I: – Cum?

Rareş: – Am pus mâna pe un contract, care dacă Şeful îl semnează într-un loc anume, în caz de deces, toată firma rămâne pe mâna mea.

Maria I. a auzit planul şi i-a plăcut ideea foarte mult, dar s-a gândit la ceva şi l-a întrebat:

Maria I: – Cum îl facem să semneze?

Rareş: – Foarte simplu. Trebuie să trimitem pe cineva cu actul şi să îi spună să semneze…

Maria I: – Dar pe cine trimitem?

Rareş: – Pe Aky nu putem… Deci îl trimitem pe Daniel P. pentru că el este cuminte, iar Şeful ştie asta.

Maria I: – Sunt de acord.

Rareş l-a chemat pe Daniel P. şi i-a spus ce trebuie să facă şi unde trebuie să semneze Şeful. Daniel P. a înţeles ce are de făcut, dar i sa părut ciudat că nu l-au pus pe Aky şi l-a întrebat:

Daniel P: – De ce nu merge Aky?

Rareş: – El este plecat într-o misiune.

Daniel P. nu a mai întrebat nimic şi a plecat să ducă planul la îndeplinire. Când a ajuns la biroul Şefului şi s-a întâlnit cu Titus, iar el l-a întrebat:

Titus: – Ce faci la biroul Şefului?

Daniel P: – Am venit să îi dau un act la semnat.

Titus: – Dă-mi-l mie şi spune-mi unde trebuie să semneze şeful.

Daniel P: – Mă duc eu.

Titus: – Nu poţi să intri pentru că este într-o şedinţă, dar eu pot să mă duc.

Daniel P. i-a arătat unde trebuie să semneze, iar Titus a intrat şi Daniel P. a plecat. Apoi Titus a ieşit din birou şi s-a pus să citească actul acela. După ce a citit actul şi-a dat seama ce plan au Rareş şi Maria I, iar locul unde trebuie să semneze şeful s-a schimbat. Titus s-a gândit îndelung şi ca să nu fie pedepsit Daniel P că nu a dus actul la Şef, a luat el „taurul de coarne”. Când a ajuns la Şef , el i-a spus:

Şeful: – Despre ce este vorba în acest document?

Titus: – Este din partea lui Rareş.

Şeful: – Bine, atunci unde trebuie să semnez?

Titus i-a arătat locul care l-a decis el, iar Şeful a semnat fără nici o problemă. Apoi Titus a plecat în grabă.

Într-o clădire părăsită, Aky s-a întâlnit cu nişte mafioţi să cumpere nişte arme. După ce mafioţii i-au dat armele, iar Aky banii, acesta a mers cu spatele până la o ladă şi a scăpat una din servietele cu arme. De după ladă a ieşit Titus, a luat două pistoale şi a spus:

Titus: – Mâinile sus! Aky ia un pistol!

Aky l-a luat şi l-a îndreptat spre şeful mafioţilor, iar Titus le-a îndreptat spre bodiguarzii lui. Apoi Titus le-a spus:

Titus: – Nu faceţi afaceri cu Rareş Stoica sau Maria I! Dacă mai faceţi afaceri cu unul dintre ei, am o mică surpriză pentru voi, am pus nişte bombe prin clădire şi dacă explodează una, apoi explodează toată clădirea asta! Şi dacă vreţi să le opriţi, tot vor exploda… Deci fiţi cuminţi şi să nu ieşiţi din cuvântul meu! Şi păstrez pistoalele astea, restul armelor le luaţi, şi îi daţi banii înapoi lui Aky!

Mafioţii i-au dat bani înapoi, iar Aky le-a dat armele şi a plecat. Când Aky a ajuns la Rareş, i-a spus:

Aky: – Mafioţii nu au venit la tranzacţie şi nu am făcut rost de arme…

Rareş: – Mafioţii… Dar nu avem de unde să facem rost de alte arme la fel de ieftin…

În acest timp, Daniel P. a trecut pe lângă ei, iar Rareş l-a întrebat:

Rareş: – Şeful a semnat actul?

Daniel P: – Da. Aky, unde ai fost?

Aky: – Nu e treaba ta!

După ce au terminat orele de servici, Titus şi Christi au mers la el acasă, să vorbească despre ce tocmai trecuse. Când au ajuns, s-au aşezat, iar Titus i-a spus:

Titus: – Păcat că nu ai fost cu mine la mafioţi ăia cu care Rareş s-a încurcat! Am reuşit să îi rezolv foarte simplu: i-am minţit că am plantat nişte bombe în clădirea lor. Dar dacă vor să schimbe locaţia armelor nu prea pot, pentru că am schimbat codul de la câteva seifuri de acolo!

Christi: – Rareş şi Maria I. nu au făcut nimic azi…

Titus: – Chiar şi fără spionul meu ştiu tot ce au făcut azi interesant. Au făcut un contract în caz de deces, compania intră în posesia lor. Dar erau două locuri unde trebuia să semneze, unul dintre cele două locuri era Rareş, iar celălalt Maria I, Rareş şi eu.

Christi: – Şi l-ai pus să semneze la locul în care apare şi numele tău, nu?

Titus: – Da, dar degeaba pentru că el nu va muri din cauza echipei lui Rareş.

Christi: – Dar de ce îl aperi atât de mult pe şeful nostru?

Titus: – Pentru că simt că trebuie să îl apăr dintr-un motiv necunoscut de mine momentat.

Christi: – Ok.

După această discuţie, Christi a plecat acasă să doarmă. În acest timp Rareş petrecea cu Maria I, pentru că au făcut primul pas spre comoară, iar Titus nu ştie, deşi el ştie de tot planul şi a reuşit să îl schimbe. După ce au petrecut câteva ore Maria I a plecat, iar Rareş a rămas singur. Apoi telefonul lui Rareş a început să sune, iar el a răspuns.

–        Dacă vrei să cumperi arme, vino mâine la ora 14:00 în vechea tipografie singur cu bani.

Rareş: – Bine, ne vedem acolo.

A doua zi Rareş s-a întâlnit cu Maria I în faţa firmei şi i-a spus:

Rareş: – Am găsit pe cineva care ne va vinde arme cu acelaşi preţ.

Maria I: – Cum?

Rareş: – Cineva m-a sunat după ce tu ai plecat şi mi-a spus că dacă vreau să cumpăr arme să vin la vechea tipografie la ora 14:00 cu bani.

Maria I: – Şi pe cine iei cu tine?

Rareş: – Pe nimeni. Pentru că mi-a fost specificat să vin singur.

Maria I: – Mult noroc!

Apoi Maria I l-a luat în braţe pe Rareş, iar el a plecat cu banii într-o servietă. Maria I a luat liftul şi când a ieşit s-a întâlnit cu Daniel P, iar el a întrebat-o:

Daniel P: – Unde e Rareş?

Maria I: – A plecat la vechea tipografie să cumpere arme pentru noi.

Aky, întâmplător trecea pe acolo şi s-a oprit la colţ şi a auzit ce discutau.

Sfârşitul capitolului 2.

O nouă zi, mai multe lupte

Prima luptă din runda a 2-a a început în forţă cu câştigătorul Joe. În a doua luptă intră Cosmina contra lui Tobiasz. Cosmina s-a uitat la Tobiasz şi a spus:

Cosmina: – Eu renunţ!

Tobiasz: – Nu renunţi! Vei lupta!

După ce Tobiasz a fost insultat, a fugit spre Cosmina, iar ea nu făcea nimic. Tobiasz a făcut mişcarea lui specială şi a făcut multe clone care s-au amestecat şi nu se mai ştia cine este cel adevărat. Clonele au sărit şi au atacat-o pe Cosmina, ea a făcut un bici din apă şi înfăşura în jurul unei clone, apoi o arunca spre celelalte. Tobiasz nu părea că vrea să o rănească pe Cosmina, dar nici că vroia să oprească atacul clonelor. După ce Cosmina a reuşit să distrugă toate clonele şi s-a făcut mult praf, din el iese Tobiasz fără nici o zgărietură. Cosmina, extenuată, i-a spus:

Cosmina: – Eu nu am vrut să te rănesc pentru că simţeam ceva pentru tine! Dar acum ai să vezi tu!!!…

Cosmina şi-a pierdut controlul şi a devenit demonul ei (în mărimea mica), iar Tobiasz a zâmbit şi a spus:

Tobiasz: – Acum începe lupta!

Membrii consiliului s-au speriat, dar Erik şi-a dat seama ce vroia Tobiasz să facă şi le-a spus şi celorlalţi membri ai consiliului:

Erik: – Nu vă faceţi griji… Tobiasz vrea să câştige fără ca Cosmina să îl lase. El vrea să o învingă în forma de demon…

Membrii consiliului i-au dat dreptate lui Erik şi au lăsat lupta să continue. Cosmina îl ataca pe Tobiasz, ba din stânga, ba din dreapta, fără nici o milă. Tobiasz se bucura că nu este menajat şi a făcut din nou clone multe, care au sărit pe Cosmina, unul peste altul, ca la… “grămada cere vârf”. Cosmina a distrus toate clonele cu mişcarea “demon de element” (în care: orice element are demonul poate absorbi unele mişcări ale adversarului, dacă sunt din acelaşi element) şi a început să absoarbă clonele lui Tobiasz. După ce a absorbit până şi ultima clonă, a început să emane energie multă. Tobiasz a vrut asta, iar acum a controlat esenţa care o emana Cosmina şi a învinso cu o ultimă lovitură cu toată energia aceea.

Erik: – Tobiasz a câştigat!

Denis: – În următoarea luptă intră Ed contra lui Luca!!!!!

Cei doi au intrat în arenă, iar prima mişcare a fost din partea lui Ed, care a făcut nişte mingi şi le arunca spre Luca. El se ferea, iar apoi i-a venit o idee şi s-a lăsat lovit de una din mingi şi a picat la pământ. Ed s-a apropiat de Luca ca să îi dea lovitura finală, când a ajuns foarte aproape de el, Luca s-a ridicat şi a controlat fiecare minge şi le-a aruncat în Ed, iar el a pierdut.

Denis: – Luca este câştigătorul!

Sapian: – În următoarea luptă vor intra Titus şi Yokozuna!

Cei doi au intrat în arenă şi lupta a început, Yokozuna şi-a făcut mişcarea specială, iar Titus a făcut o nouă mişcare numită „scutul animal”(în care: faci un scut cu energia ta combinată cu energia animalului pereche) (nivel 1) şi a rezistat la toate loviturile care i le-a dat Yokozuna. După ce Yokozuna a arătat că este slăbit Titus şi-a scos sabia şi a făcut mişcarea specială cu animalul pereche, iar Yokozuna a făcut mişcarea „scutul sabiei” (în care: foloseşti energia sabiei şi faci un scut de ne pătruns), apoi când cele două mişcări au făcut contact au făcut o explozie, iar cei doi ai fost aruncaţi în zidurile arenei. Când s-au ridicat Titus a văzut că lupul său era rănit, iar el s-a enervat şi a făcut mişcarea „sabia apei” (în care: foloseşti toată puterea sabiei la maxim) şi l-a atcat pe Yokozuna, el a făcut mişcarea „scutul sabiei”, iar când sabia lui Titus a atins „scutul sabiei” l-a spart şi i-a dat lovitura finală.  Apoi Titus şi-a luat lupul şi l-a dus la Cosmina să îl vindece cât mai repede.

Erik: – Titus a câştigat!

Eduard: – În ultima luptă din această rundă intră Drake contra lui Skot!

Când cei doi au intrat Skot a făcut un scut în jurul său cu o singură găurică prin care să vadă şi arunca cu bucăţi de pământ spre Drake. El tăia toate bucăţile de pământ care veneau, iar Skot nu se oprea. Drake s-a decis că nu poate câştiga dacă îşi toceşte săbiile şi se apropia de Skot cu fiecare bucată de care se ferea. Când a ajuns la Skot, Drake a tăiat scutul adversarului, iar când vroia să îi dea lovitura finală, Skot a făcut mişcarea „scutul de piatră” (în care: faci un scut din cea mai puternică piatră), iar Drake când şi-a înfipt săbile şi le-a rupt. Când Drake a văzut, a leşinat, iar toată putera din săbii a intrat în Drake şi a început să îl controleze. Skot a vrut să îl învingă cu o ultimă lovitură, iar „Drake” l-a atacat fără nici o milă, lovitură, după lovitură, „Drake” nu părea să fie el nici o secundă. După multe lovituri Skot a pierdut şi a fost dus în partea A să fie vindecat, iar „Drake” a fugit din arenă.

Eduard: – Drake a câştigat! Dar din cauză că nu poate concura în continuare, iar Skot a fost rănit prea grav ca să poată fi vindecat în timp util. În concluzie cei care au rămas în cocurs vor lupta mai departe, vă oferim o pauză şi vouă spectatorilor şi luptătorilor.

După o pauză în care luptătorii şi-au refăcut forţele, concursul a continuat cu ultimele trei lupte. În prima luptă întră Tobiasz contra Joe, în a doua luptă intră Titus contra Luca, iar în ultima luptă intră cei doi care au mai rămas.

Eduard: – Să înceapă prima luptă din ultimele trei!

Tobiasz şi Joe au intrat, Tobiasz şi-a făcut mişcarea specială, iar Joe s-a băgat în pământ. Tobiasz şi-a făcut multe clone şi a făcut mişcarea „valul gigant”( în care: faci un val gigant din toate clonele), iar când s-a lovit de pământ, l-a zguduit tot şi Joe a ieşit din pământ. Tobiasz şi clonele-au atacat, iar Joe a început să arunce cu pietre preţioase, care erau foarte ascuţite şi distrugeau clonele rând pe rând. Când a mai rămas un singur Tobiasz, el nu se mişca, iar Joe şi-a folosit mare parte din putere pentru a face un cristal cu foarte multă energie în interior şi când l-a lovit, a dispărut. Dintr-odată din spate a venit Tobiasz cu unul dintre cristale l-a gâtul lui.

Erik: – Tobiasz a câştigat!

Sfârşitul episodului 4 sezonul 2.

Un nou loc de muncă, aceeași clasă

În fiecare loc din lume există două feluri de oameni: buni şi răi. Dar oamenii buni nu sunt întotdeauna ușor de găsit, iar cei răi pot purta măști de oameni buni. În această poveste fiecare personaj se va dovedi a fi surprinzător.

****************************************************************

Într-o localitate din România, într-o companie nou deschisă într-una din clădirile acelea noi cu 7 etaje s-au făcut angajări. După ce a fost desemnat fiecare post și fiecare a știut exact ce are de făcut, toţi angajaţii unui departament au fost chemaţi pentru o şedinţă. Spre surprinderea lor, la întrunire și-au dat seama că sunt foști colegi de clasă. Unii se bucurau de întâlnire, iar alţii nu vroiau să-și vadă niciodată colegii enervanți. Şeful a ajuns şi toţi s-au aşezat la masă, iar el a spus:

Şeful: – Bun venit în noua mea firmă! După cum aţi văzut voi sunteţi foşti colegi de clasă. Am făcut asta pentru că voi vă cunoaşteţi destul de bine şi puteţi avea încredere unii în alţii.

După ce s-a terminat şedinţa cu personalul fiecare s-a dus la biroul său pentru a începe lucrul.

Când s-a terminat prima zi de lucru Rareş a spus:

Rareş: – Eu fac cinste tuturor la restaurantul de aici, din apropiere!

Toţi s-au bucurat de veste şi au mers cu el. În marea îmbulzeală (de 23 de oameni), Titus l-a tras pe Christi şi i-a spus:

Titus: – Ciao, vechiul meu prieten! Ce mai faci?

Christi: – Bine… Dar nu mergem cu Rareş la restaurant?

Titus: – Ştiu eu unde se ţine petrecerea, deci nu te îngrijora. Nu ţi se pare ciudat ce a făcut Rareş?

Christi: – Nu, mi se pare un gest drăguţ.

Titus: – Bine, ai să vezi tu ce vreau să îţi spun, să mergem.

Cei doi prieteni au mers la restaurant unde erau colegii lor, în nori de fum de țigară, ciocnind pahare și râzând gălăgios. Când Rareş a văzut că de abia acuma veneau Titus şi Christi, le-a spus:

Rareş: – Luaţi un loc vechii mei prieteni!

Cei doi s-au pus la masă şi au început să vorbească cu cei din dreapta și din stânga despre tot felul de întâmplări. După vreo oră, Rareş şi Maria I. au reușit să îi cheme pe o parte din colegi la o altă masă, iar Rareş a spus:

Rareş: – Bine aţi venit în restaurantul meu! Acum aş vrea să vorbim despre noul nostru şef. Mie mi se pare ciudat că el nu angajat pe nimeni străin de clasa noastră. Cred că are un plan, iar eu nu vreau să păţim nimic. Propun să formăm o echipă şi să luptăm pentru funcția de șef.

Apoi Maria I. a spus:

Maria I.: – Sunt foarte mulţi bani în firmă, iar el a angajat doar 23 de oameni. Eu şi Rareş vrem să preluăm firma, să facem una mai mare şi mai productivă. Cine se bagă?

Toţi care erau la masă au fost de acord cu planul lor şi au format echipa. Apoi Tobiasz a întrebat:

Tobiasz: – De ce nu au participat toți la această discuție?

Rareş: – Eu nu am încredere în Titus şi cei de acolo. Când eram la şcoală, ei nu erau niciodată în grupul nostru.

Tobiasz, chiar dacă nu era de acord cu Rareş sută la sută, fiind buni prieteni nu a obiectat, iar David părea să zică nimic, ceea ce l-a determinat pe Tobiasz să nu se opună planului.

Toţi s-au întors la masă, iar Titus s-a scuzat şi a plecat puţin afară. Când s-a întors, l-a chemat pe Christi să îi spună ceva:

Titus: – Ţi-am spus că nu poţi avea înredere în Rareş! Uite o înregistrare cu ce au vorbit ei la masa cealaltă.

Titus a pus înregistrarea de pe un telefon, iar după ce au ascultat  discuția, Christi a spus:

Christi: – Nu cred. Dar cum ai reuşit să faci rost de înregistrare?

Titus: – Nu pot să îţi spun pentru că este un secret. Dar îţi pun eu o întrebare: vrei să facem o echipă pentru a-l apăra pe noul nostru şef? Dacă nu îmi răspunzi repede, te vor întreba și pe tine dacă vrei în echipa lor.

Christi: – Eu nu cred că trebuie să fim aşa paranoici, ai auzit că ei nu pot avea încredere în noi…

Titus: – Bine. Dar sper că îţi vei da seama ce prostie faci dacă intri în echipa lor.

Christi s-a întors la masă, iar Titus a plecat acasă, scuzându-se că este obosit și așteptând răspunsul de la prietenul său. După câteva minute, Rareş şi Maria I. l-au luat pe Christi de la masă, iar Rareş i-a spus:

Rareş: – Christi, vrei să vii în echipa formată de mine şi Maria I., ca să luptăm pentru preluare firmei?

Christi şi-a dat seama că Titus a avut dreptate spunând că ei îl vor chema şi pe el în echipă. Rareş aştepta răspunsul lui Christi, iar el a spus:

Christi: – Eu nu voi veni cu voi în echipă oricâţi bani mi-aţi da!

Rareş: – Bine, e alegerea ta. Dar dacă îi vei spune şefului povestea asta, el nu te va crede, iar pentru noi va garanta toată clasa că minţi şi că trebuie să fii concediat. Deci ori stai cuminte în banca ta, ori dispari. Îţi dau timp până mâine să te gândeşti ce faci.

Christi a plecat acasă îngândurat, iar ceilalţi au continuat petrecerea până târziu în noapte.

A doua zi, la locul de muncă, Christi a mers la Titus să-i spună ce s-a întâmplat.

Christi: – Ai avut dreptate…

Titus: – Ştiu.

Christi: – Bine, dar de unde ştiai că urmează să mă întrebe dacă vreau să fiu în echipa lor?

Titus: – Eu ştiu tot ce face el!

Christi: – De unde ştii?

Titus: – Nu pot să îţi spun aici pentru că şi ei pot afla ce vorbim. Povestim mai multe după servici.

Christi: – Bine.

Christi a plecat la biroul lui, iar Titus s-a întors la calculatorul lui. După câteva ore de lucru, Şeful a venit la Titus şi i-a spus:

Şeful: – Titus, poţi să vii cu mine la o cafea să vorbim ceva?

Titus: – Bine, domnule.

Titus a plecat cu el, dar nu se aşteapta la ceea ce avea să urmeze. Când au ajuns la cafenea, cei doi au cerut fiecare ce prefera, iar Şeful i-a spus:

Şeful: – Titus, ţie îţi place firma care am făcut-o?

Titus: – Da, dar de ce?

Şeful: – Tu eşti un angajat bun, iar dacă vei continua tot aşa, tu vei conduce firma.

Titus: – Cum de te-ai gândit să mă laşi pe mine să conduc firma?

Şeful: – Am surse secrete care îmi spun cine este de încredere, iar tu şi încă câţiva sunteţi potriviţi pentru asta. Dar până când va fi nevoie de un alt şef al firmei, angajaţii cei mai de încredere vor fi mâna mea dreaptă.

Titus: – Cine mai este de încredere dintre noi?

Şeful: – Vei afla la şedinţa următoare, când toţi veţi afla cine va promova.

Titus: – Bine.

Sfârşitul episodului 1

War D. se întoarce

Titus şi vechiul lui prieten discutau, iar el i-a dezvăluit:

-Vroiam să îţi spun cine sunt eu de fapt…

Titus: – Cine?

-Eu sunt War D.

Când Titus a auzit, s-a mirat şi l-a întrebat:

Titus: – Nu glumeşti?

War şi-a dat gluga jos, iar Titus s-a uitat atent şi a văzut că stă în faţa tatălui său. Apoi a fugit în braţele lui şi s-au strâns la piept. War s-a uitat la el şi i-a spus:

War: – Cred că ar trebui să mergi înapoi la Colosseum.

Titus: – Vino şi tu! Te poţi uita cu ceilalţi membri ai consiliului.

War: – Nu pot sta cu cei din consiliu pentru că trebuie să mă ascund. De aceea nu ai găsit nici o informaţie despre locaţia mea. Eu am luat pergamentele care pot să spună date despre locaţia mea.

Ttius: – Dar de ce?

War: – Prima oară când am luptat cu Al Şaptelea am devenit cei mai mari duşmani. Din cauza asta am vrut să par mort ca să îl pot surprinde şi să îl înving mai apoi.

Titus: – Dar de ce nu ne-ai ajutat când luptam cu el?

War: – Să o iau cu începutul, când luptam cu Al Şaptelea, am început să gândim la fel: uneori aveam acelaşi plan, iar eu vroiam să opresc lupta cu el, dar orice spuneam, spuneam degeaba… Când am vrut să dispar nu m-am gândit destul de bine unde să mă duc, deci trebuia să găsesc un loc departe de sat. Când am ajuns într-un sat care părea bun pentru a lua şi alţi oameni să ne ajute, ai venit şi tu. Şi m-am gândit că un atac din umbră ar fi mai bun, iar când am venit în sat pregătit de luptă, oamenii reconstruiau satul şi mi-am dat seama că am ajuns prea târziu să vă ajut. Dar ştiam că Al Şaptelea nu putea să fie învins de o echipă de copii şi atunci am devenit om de rând, fără să ştie nimeni nimic despre mine.

Titus: – Dar de ce nu ai venit mai devreme sa ne ajuţi?

War: – Am pregătit o mişcare care putea să distrugă demonul Yang.

Titus: – Şi cum se numeşte?

War: – Nu mai pot să fac mişcarea asta.

Titus: – De ce?

War: – Este o mişcare pe care dacă nu o exersezi mult timp nu o poţi face.

Titus: – Bine, eu mă duc să câştig turneul.

War: – Succes! Dar te voi privi din unbră…

Titus a plecat la Colosseum, unde a ajuns exact la ţanc: lupta lui începea contra lui Robert. El l-a atacat cu sabia, iar Robert s-a aruncat jos şi s-a predat.

Erik: – Titus a câştigat!

După cea mai scurtă luptă, au intrat Skot şi Daniel să lupte. Skot a făcut un zid în jurul său, iar apoi l-a aruncat spre Daniel. El s-a dat la o parte şi a început să fugă spre Skot, apoi a sărit să îl lovească. Skot a făcut mişcarea „zid de nămol” (în care faci un zid în jurul tău), iar când Daniel l-a atins, a început să îl absoarbă ca un nisip mişcător. Când i-a rămas doar capul afară, Skot s-a dus în faţa lui şi i-a dat lovitura finală.

Denis: – Skot a câştigat!

După ce Skot şi Daniel au ieşit din arenă, au intrat Drake şi Sasha pentru următoarea rundă. Sasha a făcut mişcarea „mâna diavolului” (în care faci două mâini imense din foc) şi când a vrut să îl lovească pe Drake, el i-a tăiat una din cele două mâini. Ea şi-a refăcut mâna şi când s-a uitat după Drake nu l-a văzut, apoi dintr-o dată, din spate, a venit cu viteză şi s-a oprit cu sabia în mână la distanţă de un centimetru de gâtul ei.

Eduard: – Drake a câştigat ultima luptă din runda 1!

Apoi toţi membrii consiliului s-au ridicat şi au spus în cor:

Memmbrii consiliului: – Mâine va continua turneul! Până mâine luptătorii se pot recupera!

După aceasta, toată lumea a plecat, iar Titus s-a întâlnit cu War şi el i-a spus:

War: – Sora ta a devenit frumoasă… Dar mama ta ţi-a spus cine este sora ta?

Titus: – Nu. Dar presupun că e vorba de Sasha.

War: – Bine că ştii. Ea ştie că eu sunt în sat?

Titus: – Eu nu i-am spus nimic.

War: – Bine. Tu ai o prietenă?

Titus: – După norocul meu – răspunsul este nu.

War: – Lasă că nu a fost uşor nici cu mama ta. Dacă chiar ţii la cineva care merită îşi va da seama şi acea persoană…

Titus: – Eu trebuie să plec să vorbesc cu acea personă.

War: – Bine. Dacă mai vrei să vorbim plimbă-te prin sat şi vei da de mine.

Titus a plecat pentru a dormi. În acest timp Drake îşi ascute săbile şi se gândeşte la promisiunea care a făcut-o faţă de Eduard şi de tatăl său când era mic.

“Eduard: – De ce nu renunţi la lupta cu săbiile gemene? Nu ştii că săbiile gemene sunt unele din cele mai greu de controlat?

Drake: – Eu nu voi renunţa şi voi deveni cel mai puternic ninja cu săbii gemene pentru că i-am promis tatălui meu…

Eduard: – Dar tu eşti singurul cu săbii gemene din sat.

Drake: – Sunt singurul din sat dar eu vreau să fiu cel mai puternic din lume. Dar ca să pot deveni mai puternic pot să mă antrenez cu tine?…

Eduard: – Să ştii că dacă vrei să te antrenezi cu mine şi elevii mei trebuie să fi sigur că eşti pregătit de cele mai grele moduri de luptă.

Drake: – Eu jur că voi deveni un adevărat războinic dacă voi fi antrenat de tine!”

În partea ¤, Eduard vorbea cu Erik şi Sapian:

Eduard: – Titus se va lupta cu Yokozuna din nou. Mă întreb cine va câştiga de data asta…

Erik: – Titus a evoluat mult de la ultima lor luptă – deci nu se ştie sigur pentru că şi Yokozuna a evoluat.

Sapian: – Dar să nu uităm şi de lupta lui Drake şi Skot care sunt foarte puternici…

Eduard: – Drake este foarte calculat şi va găsi o portiţă în apărarea lui Skot.

Erik: – Da, dar şi Skot are o apărare şi o tactică greu de învins.

Sapian: – Hai să nu mai vorbim despre luptele de mâine şi să aşteptăm să le vedem!

Cei trei au terminat discuţia şi au plecat să se odihnească pentru concurs.

A doua zi, toată lumea s-a trezit şi aştepta să afle cine va fi unul din cei doi regi. La amiază toată lumea a venit la Colosseum, iar după ce toată lumea a sosit, primii care au intrat în arenă să lupte au fost Joe şi Alexandra. Joe a lovit cu picior pământul şi a mişcat pământul ca un val peste Alexandra, ea s-a ferit de val cu viteză mare,  a făcut mişcarea „tornada” (în care faci o mini tornadă în jurul tău) şi l-a atacat. Joe a făcut un perete gros de un metru, iar tornada l-a spart în bucăţi şi acum tornada avea pietre multe în jurul său. El sărea şi se lovea de tornadă fără nici un efect, iar Alexandra părea că va câştiga. Joe a început să arunce cu pietre de diferite mărimi, dar nu aveau nici un efect, iar Joe părea din ce în ce mai slăbit. Când el a rămas fără energie, a ridicat mâna şi a strâns pumnul, iar toate pietrele din tornadă au intrat în ea şi au înconjurat-o pe Alexandra, astfel ca ea a picat la pământ.

Sfârşitul episodului 3, sezonul 2

Muzica “Made in Romania”

Prima observaţie legată de români este cea despre muzica “made in Romania”.

Când o formaţie compune ceva, deseori e cineva care are o idee bună, iar versurile sunt conforme cu realitatea, deşi se întâmplă ca versurile să fie exagerate sau prea enervante. Iar când vorbim de partea instrumentală, majoritatea încep să se apropie de soundul manelelor. Când formaţiile sau cântăreţii români cântă în engleză au un accent imposibil, atât de ciudat încât îmi imaginez că dacă ar asculta un american nativ aşa ceva s-ar simţi ofensat.

Unele formaţii se auto-proclamă rock, când de fapt ei cântă dance (a se citi Voltaj) sau muzici leşinate (a se citi Direcţia 5 sau Holograf), iar din zona college-rock sau college-punk nu se găseşte mai nimic făcut în România, sau cel puţin eu nu am auzit nimic încă.

Dintre formaţiile noi, de copii sau adolescenţi, i-am remarcat pe cei mici de la formatia ALL, care cântă doar cover-uri pe care un copil de vârsta lor (şi nici a mea, de fapt) nu le-ar asculta. Anul trecut i-am văzut pentru prima dată live şi pe Chiroptera, care au destul de mulţi fani în răndul tinerilor, dar care mi se par exageraţi într-o anumită măsură şi un pic cam înfumuraţi, cu toate că muzica lor este chiar în regulă.

În concluzie, muzica românească devine din ce în ce mai manelizată şi cu toate că se întâmplă ca mulţi să cânte încă de mici, tot cu accent greşit va fi în engleză şi tot cu exagerări deseori enervante.  Sper să am să descopăr o trupă sau un cântăreţ care să îmi placă în aşa măsura încât să revin cu un nou articol, de data asta din categoria “de bine”.

Titus vrea să schimbe conducerea satului

După ce Titus a stat pe gânduri cu referire la tot ce se întâmplă, a realizat că el nu poate conduce singur satul, dar nici nu poate lăsa orice om de rând să ducă această misiune la bun sfârşit. Apoi i-a venit o idee și a dat ordin să se adune toată lumea pentru un anunț. După ce s-au adunat oamenii, el a spus:

Titus: – După mai mult de zece ani în care am condus satul, am conștientizat că un singur om nu poate conduce un sat format din mai multe națiuni. Deci voi organiza două turnee. Unul este pentru ninja, iar celălalt este pentru demoni. Cine va câștiga primul tuneu devine rege, iar cine câștigă al doilea turneu devine co-rege și amândoi vor avea drepturi egale. Dacă printr-o minune cineva câștigă amândouă turneele va conduce satul. Eu voi participa la amândouă turneele, iar toți ninja care au demoni pot să se înscrie la ambele. Mâine va fi primul turneu, deci toți care vor să participe trebuie să vină la mine.

După ce a terminat scurtul anunţ, toți ninja au venit la el să se înscrie. Apoi Titus a cerut să vorbească cu Skot și echipa lui:

Titus: – Skot, tu și echipa ta, puteți face o arenă de lupte până mâine?

Skot: – Nu te stresa. Va fi gata diseară!

Titus a plecat acasă să vorbească cu Al Șaptelea. Când a ajuns, „a intrat în vis” şi a spus:

Titus: – Unde eşti?

Al Şaptelea: – Ai pe jos pergamentele. Am făcut linii ca să poţi înţelege.

Titus: – Dar de ce nu îmi spui tu?

Al Şaptelea: – Vei afla mai târziu…

Titus s-a uitat pe jos şi a găsit pergamentele cu nişte linii trasate şi s-a trezit cu ele în braţe. Apoi a plecat în partea ¤ şi a chemat consiliul să afle împreună cine face parte din demonul Ying. Când a ajuns, s-au adunat şi ceilalţi, iar  Titus a pus pergamentele pe jos, iar ei au încercat să potrivească liniile. Când au reuşit Titus a spus:

Titus: – Nu pot să cred! Cum Al Şaptelea are un alt demon?

Eduard: – Este imposibil! Când tu i-ai absorbit, al şaptelea demon a murit şi a devenit praf!

Titus: – Momentan nu înţelegem asta, dar hai să-i vedem pe ceilalţi de pe listă. Al doilea demon este David, al treilea demon este Aky, al patrulea demon este Luca, al cincelea demon este Alin, al şaselea demon este Alex, al şaptelea demon este Al Şaptelea, al optulea demon este Joe, al nouălea demon este Robert, iar al zecelea demon este Cosmina…

Eduard: – Cosmina are demon?

Titus: – Aşa se pare…

Eduard: – Dar cum fac ca demonii sa fie de 20 m?

Titus: – Probabil ca demonii lor trebuie sa fie eliberati la maxim.

Erik: – Şi asta este posibil. Cu toate acestea, nu putem căuta în bibliotecă?

Titus: – Nu trebuie să mergem prea des în bibliotecă pentru că vom atrage atenţia asupra ei.

Erik: – Dar de ce trebuie să rămână secret?

Eduard: – Pentru că nu vrem să citească oricine ce scrie acolo şi să ajungă ca şi Al Şaptelea.

După ce Titus şi membrii consiliului s-au certat mult timp, au decis că cel mai bine ar fi să aibă voie să intre în bibliotecă doar regele şi consiliul. Apoi, ca să fie siguri că nu intră cine nu trebuie au pus să păzească Andrei şi Aky.

A doua zi, arena era gata, iar Titus a venit să o deschidă şi să îi deie un nume. Apoi Titus a spus:

Titus: – Declar arena deschisă şi o numesc Colosseum… Eu vă urez noroc tuturor, dar nu uitaţi participanţi că eu şi lupul meu concurăm în echipă!

Apoi se auzi o voce din public:

-Dar nu este corect! Tu vei câştiga pentru că eşti singurul care poate face mişcarea „spirit de animal”!

Titus: – Dacă mai mulţi pot face mişcarea, ea nu mai este unică? Şi Yokozuna este singurul care poate face mişcarea „focul infinit al sabiei”, Drake are două săbii… Fiecare luptător are o mişcare specială.

După aceea oamenii au intrat în arenă, fiecare s-a aşezat unde şi-a găsit locul, iar luptătorii au mers cu Titus şi Skot în încăperea din care vor ieşi pe rând să lupte. Apoi în arenă a intrat Tobiasz şi Dani, iar Eduard s-a ridicat şi a spus:

Eduard:  – Prima luptă este dintre Dani şi Tobiasz! Începeţi în 3… 2… 1… Start!

Când Eduard a spus start, Tobiasz şi-a făcut multe clone, iar Dani a scos esenţa din pămân, unde era Tobiasz şi clonele lui, iar pământul a devenit un fel de praf şi ei au picat în groapă. Apoi Dani a mers la groapă să îi deie lovitura finală lui Tobiasz, iar când a ajuns în faţa gropii Tobiasz a sărit pe el. Dani l-a prins cu mişcarea „cuşca esenţei”(nivel 1)(în care: esenţa face o legătură în jurul adversarului), iar din spate a venit Tobiasz şi l-a pus la pământ pe Dani şi l-a aruncat în groapa făcută de el. Dani a leşinat, iar Erik a spus:

Erik: – Tobiasz a câştigat!

Dani a fost dus în partea A, iar Tobiasz a mers înapoi la ceilalţi luptători. Apoi au ieşit Alex şi Cosmina, iar Eduard a spus:

Eduard: – Începeţi în… 3… 2… 1… Start!

Când s-a dat startul, Alex a scos rădăcini imense din pământ şi le mişca aşa încât să o lovească pe Cosmina fără ca ea să se poată feri mult timp. Cosmina a scos apă din săculeţul ei şi i-a tăiat pe rând fiecare rădăcină pe rând. Alex tot scotea rădăcini din pământ dar fără nici un rost, deoarece Cosmina le tăia pe toate. Până la urmă unul din cei doi trebuia să îşi consume puterea. Când ambii au început să obosească, Erik s-a gândit la ceva şi l-a întrebat pe Eduard:

Erik: – Dacă îşi consumă puterea, ei vor folosi puterea demonilor?

Eduard: – Puterea demonilor? Trebuie să fie adevărat… Dar Titus ar risca toţi oamenii de aici?

Erik: – Nu cred. Dar… Poate are un plan.

În timp ce Eduard şi Erik discutau despre ce s-ar putea întâmpla cu Cosmina şi Alex, ei se luptau în acelaşi fel şi nu câştiga nimeni. Până la urmă Cosmina şi-a dat seama că dacă ar merge spre el ca să îi deie lovitura finală ar putea câştiga. Cosmina a început să se apropie de Alex, iar el nu îşi dădea seama şi continua în speranţa unei greşeli din partea fetei. Dar ea a reuşit să ajungă în faţa lui şi i-a dat lovitura finală fără nici o problemă. Apoi Erik a spus:

Erik: – Cosmina este câştigătoarea!

Titus a plecat din arenă pentru că ştia că el este printre ultimi din luptă. În timp ce se plimba prin sat, vechiul lui prieten din mica excursie de când era mic s-a lovit de el, iar după ce s-a uitat la Titus, a spus:

–        Titus? Tu eşti?

Titus: – Da. Prietene!

–        Nu ai mai venit prin sat. De ce?

Titus: – Am fost desemnat regele satului. Şi nu am mai ieşit din el ca să nu fie haos. Dar tu ce faci pe aici?

-Te căutam să îţi spun ceva…

Sfârşitul episodului 2 sezonul 2

Coder Dojo ediţia a 10-a

Coder Dojo este o organizație mondială care se adresează copiilor care doresc să învețe sa codeze, sa dezvolte activitate de web, aplicații, jocuri de calculator și altele. Primul Dojo s-a înființat in Irlanda cu scopul de a-i învăța pe copii programare pe calculator, iar în Timișoara există de aproape trei luni.

De la prima ediţie Coder Dojo până la a 10-a, copiii au fost împărţiţi în două grupe: grupa Scrach şi grupa Python. Cei din grupa Scrach au învăţat să facă mini-jocuri cu comenzi simple, ca de exemplu Pong şi încă câteva.

Cei din grupa Python au lucrat cu liste, cu variabile şi alte programe. La ediţia a 10-a copiii care nu au lipsit deloc la nici o lecţie, au fost răsplătiţi fiecare cu ceva: o husă de laptop, un joc pentru PC şi alte lucruri pentru computer.

După aceea am mers în „bucătărie” unde am fost recompensați cu tort și sucuri.

În concluzie până acum am lucrat din greu, dar urmează datele viitoare în care vom învăţa lucruri din ce în ce mai complicate.

Între Ying şi Yang, între vis şi realitate

În Peace Village, după mai mult de 10 ani, Titus şi toţi prieteni lui sunt fericiţi, cu familiile lor, în afară de Titus şi Sasha care nu şi-au găsit părinţii. Titus a condus satul încă de la căderea lui Al Şaptelea, iar în acest timp războiul nu a mai văzut satul.

În partea ¤ Eduard a mers la Titus şi i-a spus:

Eduard: – Titus, după atâţia ani, tu tot nu ai încetat să îţi cauţi tatăl?

Titus: – Nu…

Eduard: – Bine, atunci cred că ştiu cum putem să îl găsim…

Titus: – Cum?!

Eduard: – În partea D, este un om care spune că patrupedul lui poate găsi orice om de pe pământ, oriunde ar fi acela…

Titus s-a ridicat în picioare şi i-a spus:

Titus: – Du-mă la el!

Eduard l-a dus la el, iar stăpânul câinelui i-a întrebat:

– Ce doriţi?

Titus: – Vreau să găseşti o persoană foarte importantă!

– Bună ziua regele meu! Pe cine căutaţi mai exact?

Titus: – Nu stau la discuţii! Ce ai nevoie ca să îl găseşti?

– Un obiect al persoanei şi o sumă de bani…

Titus i-a întors spatele şi a spus:

Titus: – Eduard, hai să mergem, nu ne poate ajuta…

Eduard a plecat cu el şi l-a întrebat:

Eduard: – De ce nu ne putea ajuta?

Titus: – Nu am nimic de la tata…

Eduard: – Nasol…

Cei doi s-au despărţit, apoi Tobiasz a mers la Titus şi i-a spus:

Tobiasz: – Încă nu ţi-ai găsit tatăl?

Titus: – Nu. Dar tu ai găsit ce căutai?

Tobiasz: – Nu încă, dar sunt aproape…

Titus: – Mult noroc…

După discuţia celor doi Tobiasz a plecat în misiunea sa. Titus a mers în partea F să îl viziteze pe David, iar pe drum s-a întâlnit cu Skot. El i-a spus:

Skot: – Prietene!… Unde mergi?

Titus: – Mă duc la David să văd ce mai face.

Skot: – Atunci te las să pleci mai departe.

Când a ajuns în partea F, castelul lui David era plin de monştrii, care distrugeau tot. Apoi Titus s-a transformat în demonul său (cu mărimea de 20 de metri), şi a fugit în sala tronului. Când a ajuns David era transformat în demonul său, iar atunci când Titus l-a văzut s-a mirat că era cât demonul lui. Apoi David a făcut mişcarea „lumină, doar lumină!…” (în care: faci un glob de lumină) şi a aruncat în monştrii. Ei au dispărut, iar Titus l-a întrebat pe David:

Titus: – Cum faci ca să te transformi într-un demon la dimensiunea demonilor care-l formează pe Yang?

David: – Aşa este demonul meu…

Titus s-a mirat de ceea ce i-a spus David, dar nu avea ce să îi replice, mai ales că acesta are singurul demon de lumină. Apoi a plecat în partea A să se gândească unde ar putea fi tatăl său. A mers la el acasă şi a adormit imediat. Dintr-o dată s-a trezit într-un gol unde nu era nimeni şi nimic… Apoi din senin s-a auzit vocea lui Al Şaptelea care spunea:

Al Şaptelea: – Bravo Titus, ai devenit regele satului! Dar nu vei scăpa de mine atât de uşor…

Apoi, în spatele lui a apărut Al Şaptelea, în forma de demon, iar Titus s-a speriat şi i-a spus:

Titus: – Ştiu că nu eşti real!

Al Şaptelea: – Asta este real?!

După ce i-a spus asta, Al Şaptelea i-a tras un pumn în stomac, iar Titus a picat la pământ. Apoi s-a trezit în patul său cu o durere de stomac intensă pe care a încercat să o îndepărteze printr-un somn, de această dată adevărat.

A doua zi Tobisz a venit devreme la Titus şi l-a trezit cu greu, iar apoi i-a spus:

Tobiasz: – Am găsit biblioteca secretă din partea F!

Titus: – Bine.

Tobiasz: – Pe cine luăm cu noi în bibliotecă?

Titus: – Sasha, Skot, Dani, Daniel, Christi, Drake şi Yokozuna.

Tobiasz: – Mă duc eu să îi chem, iar tu pregăteşte-te şi ne întâlnim la intrarea părţii F.

După ce s-au strâns toţi în locul stabilit au pornit spre bibliotecă… Când au ajuns Titus a spus:

Titus: – Fiecare are voie să caute orice informaţie doreşte! Dar când dau eu semnalul trebuie să veniţi la intrare.

Toţi s-au răspândit, iar Titus a pornit spre căutarea unui pergament care ar putea să îi spună unde este tatăl său. Când a ajuns la pergamentele de la D, el s-a întâlnit cu Sasha şi a întrebat-o:

Titus: – De ce eşti aici?

Sasha: – Şi eu îmi caut tatăl.

Titus: – Cum îl cheamă?

Sasha: – War D.

Titus: – Şi pe tatăl meu îl cheamă la fel… Cum o cheamă pe mama ta?

Sasha: – Nu ştiu… Nu îmi amintesc nimic despre ea… Ştiu doar că tatăl meu a murit în lupta cu Al Zecelea demon (demonii sunt numerotaţi în ordinea în care au apărut)…

Titus: – Şi al meu… Dar nici tata şi mama nu mi-au spus că am o soră…

Sasha: – Nici mie că am un frate…

Titus: – Hai să căutăm pergamentul tatălui meu şi poate putem găsi informaţia dorită.

Cei doi au început să caute pergamentul lui War D., din acei ani. După câteva ore, nu au găsit pergamentul lui şi au renunţat. Titus, plictisit, a adormit şi s-a trezit în acelaşi gol unde era Al Şaptelea, în formă de demon, care i-a spus:

Al Şaptelea: – Ştii de ce David în forma de demon, poate avea 20 m?…

Titus: – Nu… Dar ştii tu cumva de ce?

Al Şaptelea: – Da…

Titus: – De ce?!

Al Şaptelea: – Demonul lui face parte din demonul suprem…

Titus: – Nu demonul Yang este supremul?

Al Şaptelea: – Demonul Yang este jumătate din demonul suprem, iar David are o parte din cealaltă jumătate…

Titus: – Cine mai are demonul din cealaltă jumătate?

Al Şaptelea: – Trebuie să îmi dai pergamentele demonilor şi pergamentele prietenilor tăi şi pot să îţi spun cine este din cealaltă jumătate.

Titus: – Bine.

Titus s-a trezit şi a adunat pergamentele tuturor prietenilor lui şi pergamentele demonilor. Când le-a adunat pe toate, Titus s-a culcat cu ele în braţe şi s-a trezit lângă Al Şaptelea, care i-a cerut pergamentele să îi poată arăta cine are demonii din cealaltă jumătate. După câteva minute Titus l-a întrebat:

Titus: – Care este povestea cu cealaltă jumătate de demon?

Al Şaptelea: – Eu am vrut să fac forţa supremă de control, iar Demonul Ying Yang a fost chiar cel mai puternic lucru pe care l-am văzut. Dar era de necontrolat, iar atunci când mi-am dat seama l-am distrus dar s-a despărţit în două jumătăţi. Una din jumătăţi părea să fie un monstru potrivit mie, iar cealaltă jumătate părea partea bună a demonului. Partea rea am numit-o Demonul Yang, iar partea bună am numit-o Demonul Ying. Demonul Ying părea o forţă care putea fi controlată de un luptător diferit de mine, iar ca să nu poată fi controlat de altcineva l-am trimis într-o dimensiune pe care am descoperit-o într-un pergament din bibliotecă. Mai târziu am aflat că în dimensiunea aceea în care l-am trimis pe Demonul Ying, oamenii din partea F s-au refugiat, iar asta însemna că demonul s-a despărţit în nouă demoni, ca şi demonul Yang.

Titus: – Deci de aia Demonul Ying nu este cunoscut de noi…

Al Şaptelea: – Vino mâine şi îţi voi spune cine are demonii din Demonul Ying.

Titus s-a trezit dar nu avea nici un pergament în mâini. Apoi a dat semnalul şi s-au întâlnit toţi la intrarea bibliotecii şi s-au întors acasă cu informaţiile aflate.

 

Sfârşitul capitolului 1, sezonul 2

Al Şaptelea poate fi învins?

În Peace Village, Tobiasz se uita cu Cosmina la răsăritul Soarelui şi au văzut o siluetă de om langă el una de animal. Cu cât se apropia mai mult părea a fi cineva cunoscut… Când au ajuns in spectrul vizual apropiat şi-au dat seama că era Titus cu un pui de lup cu ochii albaştri ca cerul înseninat. Apoi Tobiasz a spus:
Tobiasz: – Titus?…
Titus s-a uitat la el şi i-a spus:
Titus: – Da, eu sunt.
Cosmina bucuroasă a fugit la el, l-a îmbrăţişat şi i-a spus:
Coamina: – Mă bucur că nu ai murit!
Tobiasz: – Ce s-a întâmplat?
Titus: – Să o iau cu începutul… Când m-am luptat cu Al Şaptelea, am încercat să fac mişcarea ta specială, dar clona mea nu era vie, dar era imposibil de distrus cu orice mişcare. După ce s-a făcut fum eu am plecat ca să cer ajutorul lui David, iar când am ajuns la peşteră am intrat şi a picat intrarea din peşteră. Apoi a mers în satul lui David, când l-am întrebat dacă poate să ne ajute, el a spus că nu poate, dar ne va ajuta cât mai repede posibil. Eu l-am întrebat pe unde pot să ies din sat, iar el mi-a arătat o poartă şi am mers prin ea. Când m-am trezit eram într-o pădure. După câteva zile m-am întâlnit cu acest pui de lup care m-a atacat, iar eu am stat pe loc şi m-am uitat în ochii lui liniştit, iar el s-a oprit. Apoi, când am vrut să plec el m-a urmat şi a devenit noul meu prieten. După aceea am pornit spre sat şi am ajuns acum.
Tobiasz: – Deci nu ai murit!
Titus: – Da. Dar de ce ai revenit de partea noastră?
Tobiasz: – Am observat că Al Şaptelea este nebun! Totul este un joc pentru el…
Cei trei au mers în ascunzătoarea unde erau şi restul, iar când au ajuns Titus le-a spus tuturor povestea. După ce a terminat, Daniel l-a întrebat:
Daniel: – Ce plan ai?
Titus: – Pentru a-l învinge pe Al Şaptelea… Trebuie să îl atacăm toţi în acelaşi timp!
Daniel şi ceilalţi au fost de acord cu acest plan ciudat.
A doua zi toţi se pregăteau pentru acest atac, pentru a elibera satul de sub controlul lui Al Şaptelea. Înainte să înceapă atacul Titus a spus:
Titus: – Asta este lupta finală! Câştigăm sau pierdem! Nu avem de ales!
Apoi toţi au fugit în partea X. Când au ajuns acolo au văzut că intrarea era plină de monştrii.
moonstri lui al saptelea
Pentru a învinge, ninja s-au împărţit două: prima jumătate formată din Titus, lupul lui, Tobiasz, Cosmina, Dani şi Daniel – cei care au plecat, iar cealaltă jumătate a rămas să se ocupe de monştrii.
Când au ajuns la Al Şaptelea, el a stat pe loc aşteptând parcă să fie atacat de Titus şi ceilalţi. Daniel a făcut mişcarea „energia naturii (nivel 1)” (în care: îţi concentrezi energia de natură într-un fel de fulger), Dani a făcut mişcarea „energia esenţei (nivel 2)” (în care: faci un fel de fulger din esenţă), Tobiasz a făcut multe clone şi au făcut mişcarea „mingea electrică X”, Cosmina a aşteptat în spate pentru a-i ajuta din umbră, iar Titus cu lup său au făcut mişcarea „spirit de animal (nivel 1)” (în care: fugi lâgă animalul tău şi vă uniţi energia ca şi cum aţi fi aceaşi persoană). Cu aceste mişcări ei l-au atacat pe Al Şaptelea, în forma demonului Yang, în acelaşi timp. După ce Al Şaptelea a fost lovit de ei s-a făcut fum, iar după ce s-a răspândit el nu avea nici o zgârietură. Astfel că au mai încercat încă o dată şi încă o dată, dar fără nici un efect… Apoi Al Şaptelea a zâmbit şi le-a spus:
Al Şaptelea: – Eu am un demon atât de puternic încât nu mă afectează nici o mişcare!
Titus: – Atunci luptă nu sta!
Al Şaptelea: – Bine…
Apoi a făcut mişcarea „Yang extrem” şi i-a lovit pe toţi. După ce i-a lovit toţi au picat la pământ şi au părut morţi. Singurii care s-au ridicat repede au fost Titus şi lupul său. Apoi au făcut mişcarea „spiritul de animal (nivel 2)” şi l-au atacat. Când l-au lovit, i-au făcut o zgărietură, pe piept, dar şi-au consumat mare parte din putere. Dintr-o dată s-a deschis un portal, iar David, în forma de demon, a ieşit din el. David s-a dus la Titus şi i-a spus:
David: – Am un cadou pentru tine!
Apoi i-a dat o sabie, jumătate de foc, iar cealaltă jumătate de apă. Titus a luat-o, a ridicat-o şi a spus:
Titus: – Acum ştiu cum pot să îl înving pe Al Şaptelea!
Titus şi-a încărcat puterea în sabie, a fugit la el, i-a tăiat o mână şi a absorbit-o. Apoi a observat că are din nou demonul său, dar întreg. După aceea Titus a făcut mişcarea „viaţa de dincolo” şi a adus esenţă din fântâna celor de lumină şi i-a reînviat pe toţi pretenii săi, morţi din cauza războiului cu Al Şaptelea. Apoi el şi David au început să îl taie pe Al Şaptelea cu sabia pentru a restitui demonii tuturor. Când Al Şaptelea a rămas doar cu demonul său, Titus i l-a luat şi pe acesta, iar el a murit.
Titus a mers în centrul părţi X şi a făcut mişcarea „lumină pe pământ (nivel 5)” şi a distrus toţi monştrii lui Al Şaptelea, iar apoi a distrus fântâna din care ies monştri, cu mişcarea „dublul sabiei” (în care: îţi concentrezi ambele părţi ale sabiei).
În următoarea zi a fost agitaţie mare, toţi erau veseli pentru că şi-au regăsit familiile dispărute în luptele vechi cu Al Şaptelea.În partea ¤, ninja s-au adunat, iar Titus a spus:
Titus: – Partea X va redeveni partea F! Am distrus tot întunericul de acolo.
Apoi Titus, Yokozuna, Drake, Erik, Eduard, Sapian, Josh şi Denis, s-au dus să discute, iar Eduard a spus:
Eduard: – Eu propun ca Titus să fie conducătorul satului, din cauză că el i-a salvat pe toţi oamenii din Peace Village.
Ceilalţi au fost de acord cu asta şi au vrut cât mai repede să le spună tuturor. Consiliul i-a chemat pe toţi oamenii din Peace Village ca să le spună ceva. După ce s-au adunat toţi, Eduard a spus:
Eduard: – Noi toţi suntem bucuroşi pentru că Al Şaptelea a murit! De data asta pentru totdeauna! Cel care ne-a salvat de Al Şaptelea este Titus! El a şi reînviat toate persoanele moarte în război cu o nouă mişcare şi a readus partea F la viaţă! Pentru că a făcut atâtea lucruri pentru noi toţi el este noul conducător al satului!
Oamenii au fost de acord cu asta, ba chiar păreau bucuroşi că noul conducător este Titus. După încoronare el a fost purtat prin tot satul cu alai şi veselie. Ceva mai târziu, Titus a plecat prin întreg ţinutul pentru a-şi căuta tatăl, dar acesta nu era de găsit nicăieri…

Sfârşitul sezonului 1

Acesta a fost sfârşitul primului sezon. Nu vă îngrijoraţi, vine sezonul 2! În noul sezon toţi ninja au 25 de ani în loc de 12, iar Cosmina poate va decide să îi dea o şansă lui Titus şi poate va uita de Tobiasz. Cred că vă întrebaţi cu cine va lupta Titus în următorul sezon, dar pentru acestă înformaţie va trebui să citiţi aici urmarea. Cui i-a plăcut acest sezon, să le spună prietenilor să citească aici pe blog întreaga poveste.