Muzica “Made in Romania”

Prima observaţie legată de români este cea despre muzica “made in Romania”.

Când o formaţie compune ceva, deseori e cineva care are o idee bună, iar versurile sunt conforme cu realitatea, deşi se întâmplă ca versurile să fie exagerate sau prea enervante. Iar când vorbim de partea instrumentală, majoritatea încep să se apropie de soundul manelelor. Când formaţiile sau cântăreţii români cântă în engleză au un accent imposibil, atât de ciudat încât îmi imaginez că dacă ar asculta un american nativ aşa ceva s-ar simţi ofensat.

Unele formaţii se auto-proclamă rock, când de fapt ei cântă dance (a se citi Voltaj) sau muzici leşinate (a se citi Direcţia 5 sau Holograf), iar din zona college-rock sau college-punk nu se găseşte mai nimic făcut în România, sau cel puţin eu nu am auzit nimic încă.

Dintre formaţiile noi, de copii sau adolescenţi, i-am remarcat pe cei mici de la formatia ALL, care cântă doar cover-uri pe care un copil de vârsta lor (şi nici a mea, de fapt) nu le-ar asculta. Anul trecut i-am văzut pentru prima dată live şi pe Chiroptera, care au destul de mulţi fani în răndul tinerilor, dar care mi se par exageraţi într-o anumită măsură şi un pic cam înfumuraţi, cu toate că muzica lor este chiar în regulă.

În concluzie, muzica românească devine din ce în ce mai manelizată şi cu toate că se întâmplă ca mulţi să cânte încă de mici, tot cu accent greşit va fi în engleză şi tot cu exagerări deseori enervante.  Sper să am să descopăr o trupă sau un cântăreţ care să îmi placă în aşa măsura încât să revin cu un nou articol, de data asta din categoria “de bine”.

Titus vrea să schimbe conducerea satului

După ce Titus a stat pe gânduri cu referire la tot ce se întâmplă, a realizat că el nu poate conduce singur satul, dar nici nu poate lăsa orice om de rând să ducă această misiune la bun sfârşit. Apoi i-a venit o idee și a dat ordin să se adune toată lumea pentru un anunț. După ce s-au adunat oamenii, el a spus:

Titus: – După mai mult de zece ani în care am condus satul, am conștientizat că un singur om nu poate conduce un sat format din mai multe națiuni. Deci voi organiza două turnee. Unul este pentru ninja, iar celălalt este pentru demoni. Cine va câștiga primul tuneu devine rege, iar cine câștigă al doilea turneu devine co-rege și amândoi vor avea drepturi egale. Dacă printr-o minune cineva câștigă amândouă turneele va conduce satul. Eu voi participa la amândouă turneele, iar toți ninja care au demoni pot să se înscrie la ambele. Mâine va fi primul turneu, deci toți care vor să participe trebuie să vină la mine.

După ce a terminat scurtul anunţ, toți ninja au venit la el să se înscrie. Apoi Titus a cerut să vorbească cu Skot și echipa lui:

Titus: – Skot, tu și echipa ta, puteți face o arenă de lupte până mâine?

Skot: – Nu te stresa. Va fi gata diseară!

Titus a plecat acasă să vorbească cu Al Șaptelea. Când a ajuns, „a intrat în vis” şi a spus:

Titus: – Unde eşti?

Al Şaptelea: – Ai pe jos pergamentele. Am făcut linii ca să poţi înţelege.

Titus: – Dar de ce nu îmi spui tu?

Al Şaptelea: – Vei afla mai târziu…

Titus s-a uitat pe jos şi a găsit pergamentele cu nişte linii trasate şi s-a trezit cu ele în braţe. Apoi a plecat în partea ¤ şi a chemat consiliul să afle împreună cine face parte din demonul Ying. Când a ajuns, s-au adunat şi ceilalţi, iar  Titus a pus pergamentele pe jos, iar ei au încercat să potrivească liniile. Când au reuşit Titus a spus:

Titus: – Nu pot să cred! Cum Al Şaptelea are un alt demon?

Eduard: – Este imposibil! Când tu i-ai absorbit, al şaptelea demon a murit şi a devenit praf!

Titus: – Momentan nu înţelegem asta, dar hai să-i vedem pe ceilalţi de pe listă. Al doilea demon este David, al treilea demon este Aky, al patrulea demon este Luca, al cincelea demon este Alin, al şaselea demon este Alex, al şaptelea demon este Al Şaptelea, al optulea demon este Joe, al nouălea demon este Robert, iar al zecelea demon este Cosmina…

Eduard: – Cosmina are demon?

Titus: – Aşa se pare…

Eduard: – Dar cum fac ca demonii sa fie de 20 m?

Titus: – Probabil ca demonii lor trebuie sa fie eliberati la maxim.

Erik: – Şi asta este posibil. Cu toate acestea, nu putem căuta în bibliotecă?

Titus: – Nu trebuie să mergem prea des în bibliotecă pentru că vom atrage atenţia asupra ei.

Erik: – Dar de ce trebuie să rămână secret?

Eduard: – Pentru că nu vrem să citească oricine ce scrie acolo şi să ajungă ca şi Al Şaptelea.

După ce Titus şi membrii consiliului s-au certat mult timp, au decis că cel mai bine ar fi să aibă voie să intre în bibliotecă doar regele şi consiliul. Apoi, ca să fie siguri că nu intră cine nu trebuie au pus să păzească Andrei şi Aky.

A doua zi, arena era gata, iar Titus a venit să o deschidă şi să îi deie un nume. Apoi Titus a spus:

Titus: – Declar arena deschisă şi o numesc Colosseum… Eu vă urez noroc tuturor, dar nu uitaţi participanţi că eu şi lupul meu concurăm în echipă!

Apoi se auzi o voce din public:

-Dar nu este corect! Tu vei câştiga pentru că eşti singurul care poate face mişcarea „spirit de animal”!

Titus: – Dacă mai mulţi pot face mişcarea, ea nu mai este unică? Şi Yokozuna este singurul care poate face mişcarea „focul infinit al sabiei”, Drake are două săbii… Fiecare luptător are o mişcare specială.

După aceea oamenii au intrat în arenă, fiecare s-a aşezat unde şi-a găsit locul, iar luptătorii au mers cu Titus şi Skot în încăperea din care vor ieşi pe rând să lupte. Apoi în arenă a intrat Tobiasz şi Dani, iar Eduard s-a ridicat şi a spus:

Eduard:  – Prima luptă este dintre Dani şi Tobiasz! Începeţi în 3… 2… 1… Start!

Când Eduard a spus start, Tobiasz şi-a făcut multe clone, iar Dani a scos esenţa din pămân, unde era Tobiasz şi clonele lui, iar pământul a devenit un fel de praf şi ei au picat în groapă. Apoi Dani a mers la groapă să îi deie lovitura finală lui Tobiasz, iar când a ajuns în faţa gropii Tobiasz a sărit pe el. Dani l-a prins cu mişcarea „cuşca esenţei”(nivel 1)(în care: esenţa face o legătură în jurul adversarului), iar din spate a venit Tobiasz şi l-a pus la pământ pe Dani şi l-a aruncat în groapa făcută de el. Dani a leşinat, iar Erik a spus:

Erik: – Tobiasz a câştigat!

Dani a fost dus în partea A, iar Tobiasz a mers înapoi la ceilalţi luptători. Apoi au ieşit Alex şi Cosmina, iar Eduard a spus:

Eduard: – Începeţi în… 3… 2… 1… Start!

Când s-a dat startul, Alex a scos rădăcini imense din pământ şi le mişca aşa încât să o lovească pe Cosmina fără ca ea să se poată feri mult timp. Cosmina a scos apă din săculeţul ei şi i-a tăiat pe rând fiecare rădăcină pe rând. Alex tot scotea rădăcini din pământ dar fără nici un rost, deoarece Cosmina le tăia pe toate. Până la urmă unul din cei doi trebuia să îşi consume puterea. Când ambii au început să obosească, Erik s-a gândit la ceva şi l-a întrebat pe Eduard:

Erik: – Dacă îşi consumă puterea, ei vor folosi puterea demonilor?

Eduard: – Puterea demonilor? Trebuie să fie adevărat… Dar Titus ar risca toţi oamenii de aici?

Erik: – Nu cred. Dar… Poate are un plan.

În timp ce Eduard şi Erik discutau despre ce s-ar putea întâmpla cu Cosmina şi Alex, ei se luptau în acelaşi fel şi nu câştiga nimeni. Până la urmă Cosmina şi-a dat seama că dacă ar merge spre el ca să îi deie lovitura finală ar putea câştiga. Cosmina a început să se apropie de Alex, iar el nu îşi dădea seama şi continua în speranţa unei greşeli din partea fetei. Dar ea a reuşit să ajungă în faţa lui şi i-a dat lovitura finală fără nici o problemă. Apoi Erik a spus:

Erik: – Cosmina este câştigătoarea!

Titus a plecat din arenă pentru că ştia că el este printre ultimi din luptă. În timp ce se plimba prin sat, vechiul lui prieten din mica excursie de când era mic s-a lovit de el, iar după ce s-a uitat la Titus, a spus:

–        Titus? Tu eşti?

Titus: – Da. Prietene!

–        Nu ai mai venit prin sat. De ce?

Titus: – Am fost desemnat regele satului. Şi nu am mai ieşit din el ca să nu fie haos. Dar tu ce faci pe aici?

-Te căutam să îţi spun ceva…

Sfârşitul episodului 2 sezonul 2

Coder Dojo ediţia a 10-a

Coder Dojo este o organizație mondială care se adresează copiilor care doresc să învețe sa codeze, sa dezvolte activitate de web, aplicații, jocuri de calculator și altele. Primul Dojo s-a înființat in Irlanda cu scopul de a-i învăța pe copii programare pe calculator, iar în Timișoara există de aproape trei luni.

De la prima ediţie Coder Dojo până la a 10-a, copiii au fost împărţiţi în două grupe: grupa Scrach şi grupa Python. Cei din grupa Scrach au învăţat să facă mini-jocuri cu comenzi simple, ca de exemplu Pong şi încă câteva.

Cei din grupa Python au lucrat cu liste, cu variabile şi alte programe. La ediţia a 10-a copiii care nu au lipsit deloc la nici o lecţie, au fost răsplătiţi fiecare cu ceva: o husă de laptop, un joc pentru PC şi alte lucruri pentru computer.

După aceea am mers în „bucătărie” unde am fost recompensați cu tort și sucuri.

În concluzie până acum am lucrat din greu, dar urmează datele viitoare în care vom învăţa lucruri din ce în ce mai complicate.